Coty, una dintre cele mai mari companii din industria cosmetica si de infrumusetare din lume si lider global in domeniul parfumurilor, anunta semnarea unei scrisori de intentie de a colabora cu LanzaTech, pentru a introduce etanol durabil obtinut din captarea emisiilor de carbon in productia produselor de parfumerie.
LanzaTech, lider in productia de ingrediente ecologice si durabile de ultima generatie, capteaza emisiile industriale (precum monoxidul de carbon si dioxidul de carbon produs in fabricarea otelului) si proceseaza gazele reziduale intr-o noua sursa, mai durabila de etanol. In ultimii doi ani, specialistii de stiinta ai lui Coty au lucrat alaturi de LanzaTech si partenerii sai de productie pentru a dezvolta un etanol durabil de inalta puritate, potrivit pentru a fi utilizat in parfumuri. Drept urmare, prin acest parteneriat Coty va incorpora etanol durabil in procesul de fabricare a parfumurilor pentru majoritatea portofoliului de parfumuri, pana in 2023.
„Durabilitatea este motorul suprem al inovatiei, iar Coty se concentreaza pe crearea de produse remarcabile care sunt cu adevarat curate si ecologice. Etanolul este ingredientul principal achizitionat pentru categoria de parfumuri si, in timp, acest parteneriat cu LanzaTech va reduce semnificativ impactul produselor noastre asupra mediului. ” – declara Sue Y. Nabi, director executiv al Coty
Etanolul este un ingredient esential in produsele de parfumerie care permite dispersarea eficienta a aromelor. Parfumurile Coty contin etanol provenit dintr-o gama de materii prime naturale – inclusiv trestie de zahar si sfecla de zahar – care utilizeaza pamant, apa si ingrasaminte. Acest nou etanol sustenabil produs din captarea carbonului utilizeaza un consum de apa aproape zero si reduce necesarul de terenuri agricole, sustinand biodiversitatea. Lucrand cu Quantis – consultanta independenta de sustenabilitate – Coty a realizat o evaluare a ciclului de viata si a rezultat ca are un impact semnificativ redus asupra mediului inconjurator.
„Abordarea provocarilor privind protectia mediului inconjurator necesita colaborarea intre mai multe sectoare. Suntem mandri ca dezvoltam acest parteneriat cu Coty pentru a arata ca reciclarea carbonului permite productia durabila de parfumuri. Carbonul de unica folosinta trebuie sa fie de domeniul trecutului, iar prin acest proiect exemplificam viziunea noastra asupra unui viitor „ Carbon Smart” in care consumatorii pot alege produse fabricate din carbon reciclat.” – declara Jennifer Holmgren, Director Executiv al LanzaTech
Parteneriatul propus cu LanzaTech este un pas important pentru Coty sustinand tranzitia catre o afacere mai circulara pentru a crea o lumea mai durabila si incluziva. Strategia ambitioasa „ Beauty That Lasts’” a lui Coty – care este ghidata de Obiectivele de Dezvoltare Durabila ale ONU – stabileste o serie de obiective, inclusiv o reducere cu 30% a emisiilor absolute de CO2e pana in 2030.